sâmbătă, 16 iunie 2012

2012.06.16-17 Cu cortul in Muntii Tibles; Vf. Arcer si Vf.Tibles

Munţii Ţibleş, (aveti o harta a lor cu trasee aici) sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Noi vom urca pe Vf. Arcer (1834m) vom pune cortul în şaua dintre Arcer şi Ţibleş şi a doua zi vom urca pe varful Ţibleş (1839m)
Am accesat munţii dinspre comuna Groşii Ţibleşului, şi am urcat cu maşina pe un drum forestier destul de prost până la mină, unde am lăsat maşina, am luat rucsacii grei în spate şi am pornit la drum....



Tracul gps il gasiti aici AICI

Bella înainte de plecare..

Urcăm pe lângă stână, încetişor, pe serpentine abrupte şi traşi în jos de greutatea cotrurilor, apelor, sacilor de dormit pană ajungem sus într-o poeniţă plină cu flori multicolore, iar priveliştea ne dezvăluie vârfurile pe care vom urca, nu pt sa nu mă întreb dacă şi melcului îi este atat de greu să-şi care casa în spinare... 





Următoarea porţiune de urcare se face prin pădure, la fel de abrupt şi alunecos, avem nevoie de atentie sporită


Însfârşit ajungem la Refigiul Arcer, unde unii dinre noi facem o pauză mai lungă, în timp ce alţii merg până la Izvorul Negru să se aprovizioneze cu apă. În zona crestei nu se găsesc izvoare, în cazul în care vreţi să campaţi aici, asiguraţi-vă ca aveţi suficientă apă.

Urcăm din nou prin pădure până aproate de vârf, unde întâlnim o porţiune de stâncă, foarte interesantă, dar de asemenea puţin dificilă cu rucsaci grei şi voluminoşi.

















Bella a obosit aşa că îi dau "un spate" de ajutor 





Vedere de pe Vf. Arcer







Care unde campăm? Avem atâtea locuri din care să alegem aşa că durează ceva până gasim locul perfect! Oricum locul de campare se află în imediata apropiere a Arcerului, in şa. 
















Ne bucurăm de un superb apus, în cazul nostru (Mihaela şi Robert) acesta este primul apus vazut din vârf de munte, primul din multe care vor urma, speram. Abia acum am reuşit să avem tot echipamentul necesar pentru o astfel de tură şi anume cort, rucsaci, saci de dormit, şi tot ce mai trebuie...













Noapte bună... 

Evident după un apus superb şi o noapte dormită în cort, ne trezim la 5 dimineaţa să ne bucurăm de începutul unei zile nou nouţă pe munte. Răsare soarele. 














Mâncăm, adunăm corturile şi plecăm în şir indian mai departe, spre Vf  Ţibleş












Crucea din Vf Ţibleş, Robert şi Bella



Familia Dogaru, Mihaela, Robert şi Bella =))


















Înapoi la Refugiu facem şi o poză de grup










Sfarşit 

4 comentarii:

  1. Superbe poze, superba vreme! Tura voastra mi-au trezit sentimente frumoase din Tibles.
    Sunteti un cuplu frumos, poate ne intalnim candva, fiindca apreciez oamenii de munte.

    Deaspre tura noastra din Tibles: http://montan2011clubnatura.blogspot.ro/2012/03/o-tura-nebuna-muntii-tibles-3-5-mart.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos! Eu am participat la marcarea traseului din M-tii Tibles, pacat totusi ca nu ati facut o tura pana pe Bran. Ca sa aveti toate cele 3 varfuri la cv :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si pe Tibles am urcat doar eu si Robert ca restu nu au urcat.... asa ca nu prea aveam cum sa le urcam pe toate 3

      Ștergere